Categorie: POVESTIRI

Ani de zile, eu si sotia mea ne-am certat incontinuu. Intr-o seara ne-am certat rau si ne-am jignit. M-am asezat jos in dus si am inceput sa plang si sa ma rog.

In orice cuplu exista conflicte mai mici sau mai mari. Unele dintre ele pot duce la destramarea relatiei, in timp ce altele – la consolidarea ei. Dar ce poti face daca in relatia ta se duc adevarate razboaie? Renunti la ea sau lupti pentru ea? Iata ce solutie a gasit

N-au făcut amor înainte de căsătorie, dar în noaptea nunții soțul a fost uimit să afle că soția lui, care mai fusese căsătorită de trei ori înainte, era fecioară. Când a întrebat-o cum e posibil așa ceva, răspunsul l-a făcut să înghită-n sec. Ce i-a zis

Unele secrete ies la iveală abia după ce ești căsătorit de o vreme. De exemplu faptul că te-ai prefăcut că îți place supa doar pentru că partenerului tău îi plăcea, deși, de fapt, o urăști. Sau faptul că, de fapt, nu ai spus adevărul despre partenerii tăi anteriori. Astfel de

Și-a uimit soțul când i-a adus un milion de dolari și i-a dat lui: ,,Sunt ai tăi, de fapt”. Când i-a zis cum a făcut rost de ei, bărbatul a început să se dea cu capul de perete: ,,Dacă știam ce faci ți-aș fi dat…” Cum făcuse rost de bani femeia

Un tânăr cuplu foarte îndrăgostit și proaspăt căsătorit era în noaptea nunții, iar mireasa i-a cerut soțului 20 de dolari pentru prima lor noapte drept soț și soție. Bărbatul, nerăbdător și fără să se gândească prea mult, i-a dat. Dar același scenariu s-a repetat de fiecare dată când au avut

S-a dus la bucătărie și și-a găsit nevasta pregătindu-i două ouă prăjite pentru micul dejun. Bărbatul a început să țipe la ea, fără să-nțeleagă cu ce a greșit. Reacția bărbatului a lăsat-o fără replică pe femeie

După o săptămână încărcată, tot ce vă doriți e puțină liniște și timp pentru relaxare pentru a uita de grijile cotidiene. Dar acest lucru nu e posibil și în povestea de mai jos. Lucrurile sunt pe punctul de a luat o întorsătură neașteptată în cazul de față. Iată o poveste amuzantă

S-a îmbătat la o petrecere, a mers în dormitor şi a făcut amor cu un bărbat. A avut un şoc când a aflat că nu e soţul! Cine era bărbatul și ce a urmat apoi… Viața ei este distrusă:

„Am 29 de ani, sotul meu are 31, iar fratele lui 36. Weekend-ul trecut, socrii mei au organizat o petrecere pentru a sarbatori ziua de nastere a nepoatei lor. Toata familia a fost prezenta, inclusiv cumnatul meu, care a venit acasa din Arabia Saudita. Acolo are un loc de munca”,

S-a dus la ea la serviciu să o ceară de soție, dar ea i-a la refuzat fără milă. Peste trei zile bărbatul a primit o scrisoare care l-a distrus, era de la fostul ei soț. Ce i-a zis nu-și putea imagina….

Un bărbat pe nume Daniel a întâlnit o femeie frumoasă, pe nume Kate. Cei doi s-au plăcut atât de mult încât au devenit rapid un cuplu. Fata era mai retrasă, nu vorbea foarte mult despre familia ei, sau despre viața ei personală. Într-o zi bărbatul s-a trezit și și-a dat

Aveam 24 de ani, eram gravida in trei luni si imi murise sotul. Accident de masina. Eram disperata… Doar ce ne cumparasem un apartament de doua camere si a trebuit sa renunt la el. Singura si gravida nu puteam sa platesc ratele. Intr-o zi, suna la usa fostul sef al sotului. A intrat, s-a asezat pe canapea si a bagat mana in buzunar…

O tânără se confrunta cu cel mai mare necaz din viața ei. Soțul ei murise, era însărcinată și își pierduse serviciul. Ceva s-a întâmplat, când se aștepta cel mai puțin. Să fii fost intervenție divină, miracol, destin, karma sau doar o coincidență? Femeia a povestit totul pe internet. “Aveam 24

„Mă numesc Alex, sunt căsătorit și am doi copii minunați. Într-o zi am aflat că soția m-a înșelat. A vrut să se răzbune pe nevastă, dar incredibil ce-a pățit

Dragă Adela, Mă numesc Alex, sunt căsătorit și am doi copii minunați. Într-o zi am aflat că soția m-a înșelat și, din dragoste pentru copii, am trecut cu vederea. La rândul meu, și eu am înșelat-o cu cea mai bună prietena a ei și acum consider că suntem chit, cu

Ani de zile, eu și soția mea ne-am certat încontinuu. Într-o seară ne-am certat rău și ne-am jignit. M-am așezat jos în duș și am început să plâng și să mă rog. A doua zi dimineață m-am apropiat de ea în pat și am întrebat-o…

În orice cuplu există conflicte mai mici sau mai mari. Unele dintre ele pot duce la destrămarea relației, în timp ce altele – la consolidarea ei. Dar ce poți face dacă în relația ta se duc adevărate războaie? Renunți la ea sau lupți pentru ea? Iată ce soluție a găsit

„O doamnă corpolentă a intrat în magazinul meu și a zis că vrea niște blugi. Cam greu să găsești atât de mari. Apoi m-a chemat la cabina de probă. Când am intrat în cabină am văzut-o plângând și…”

„Acum câțiva ani lucram într-un magazin de haine celebru. Îmi plăcea ce făceam, primeam reduceri la haine și aveam colegi prietenoși. Uneori aveam clienți enervanți, dar treceam repede peste asta. Eu veneam la magazin pentru a-mi face treaba bine. Într-o zi, în magazin a intrat o familie frumoasă cu 3

Eu sunt Raluca, „curva” de pe net. Mama nu a lucrat în viața ei. Făcea bani cu drumurile la sârbi în care vindea benzină (parcă) sau avea iubit care o…. Continuarea a lăsat o țară întreagă fără cuvinte…

M-am nascut pe 19 Martie 1986 intr-un spital jegos din Drobeta Turnu Severin. Mama avea 17 ani, tata 27. Nu se iubeau (cel putin asa mi-a spus mama) dar a ramas gravida si bunica nu a vrut „sa o faca de ras la vecini” asa ca s-au casatorit. Tata bea,

Câinele a venit în fața casei lor și s-a prăbușit la ușă, apoi au văzut că avea un bilet legat la gât. Imediat cum l-au citit au început să plângă și au alergat la telefon. Ce se întâmplase nu credeau că e posibil

Louie este un câine care trăiește cu stăpânii lui în Noua Zeelandă. A fost mereu un câine curios și a plecat dintotdeauna să caute aventuri în apropierea casei familiei lui, dar mereu s-a întors acasă. Cu cât a îmbătrânit mai mult, cu atât mai scurte au devenit aventurile sale. Astăzi

Am aflat că eu și logodnica mea suntem verișori” Continuarea este de-a dreptul ireală. Cum e posibil sa te casatoresti cu verisoara ta.

Dragă Adela, Am o problemă ciudată și nu știu cum aș putea să o scot la capăt. Mă numesc V. și am 26 de ani. Bunici mei locuiesc într-un sat de la munte, nu foarte departe de București, însă am mers acolo de puține ori. Nu prea cunosc lumea din