Băsescu îşi scrie memoriile! A început să îşi întrebe prietenii ce a făcut în ultimii 20 de ani

Apropiații fostului președinte Traian Băsescu spun că acesta pregătește o surpriză de mare proporții, și de data aceasta nu e vorba să se pișe în șifonier și să se certe cu stâlpul de iluminat până la 4 dimineața. Se pare că Traian Băsescu urmează să-și scrie memoriile și deja investighează cu atenție acest aspect.

basescu_cotroceni_vizita_seara.jpg

„M-a întrebat dacă știu ce-a mai făcut după 1998, că el nu-și prea aduce aminte decât vag. Mi-a zis că știe ceva de-o blondă, de o criză mondială și de emisiuni și conferințe de presă în care îl întrebau găozarii tot felul de prostii”, a spus un apropiat al acestuia.

Fostul președinte a descoperit niște fotografii prin casă în care apare alături de lideri politici europeni și, de bucurie, i-a povestit soției o seară întreagă ce isprăvi crede că a făcut în această perioadă. „Nu sunt sigur, dar cred că i-am băgat pe toți sub masă. Mâine îl sun și pe Vadim să-i povestesc fazele astea, cred că se sparge de râs tribunul. Ce, a murit de câțiva ani? Îmi pare rău, cum a fost la priveghi, cred că eram din țară în perioada aia”, a declarat Traian Băsescu.

 

.timesnewroman.ro

(Visited 258 times, 1 visits today)