Categorie: Sanatate

Neurochirurgul Vlad Ciurea: „Dormiti fara telefonul mobil in apropiere, priviti dimineata cerul, vinul rosu curata vasele de sange…”

Neurochirurgul Vlad Ciurea explică într-un interviu pentru ziarul Libertatea metodele pentru stimularea și odihnirea creierului. ”Ca neurochirurg, văd în cabinet sau în sala de operație chipul suferinței. Intervențiile neurochirurgicale sperie mai mult decât o apendicită, și pe bună dreptate. Familiile pacienților sunt îngrijorate în fața unei operații pe creier. Echipele

Bicarbonatul de sodiu împreună cu lămâia este combinația numită și leacul lui Dumnezeu și se prepară ușor.

În ceea ce priveste amestecul bicarbonat de sodiu – lamaie, rezultatul studiilor din ultimii ani, atesta efecte benefice asupra organismului. Aceste rezultate incurajatoare fac ca cercetarile in domeniu sa continue. De exemplu, Dr. Marty Pagel de la Universitatea Arizona, Centrul pentru Cancer va testa efectele bicarbonatului de sodiu asupra pacientilor

MAMA își lasă COPILUL AFARĂ, în mijlocul IERNII, de dimineața până seara, ZILNIC, într-un GER ÎNFIORĂTOR dintr-un MOTIV NEBUNESC.

Părinții au responsabilitatea de a avea grijă de copiii lor, iar până când un copil nu e destul de mare pentru a face propriile alegeri, ei se bazează pe părinții lor pentru hrană, haine, și pentru a nu fi puși în situații periculoase. Dacă temperaturile sunt foarte scăzute afară, unii

Dr. Ovidiu Bojor: Cum Se Prepara Corect Mujdeiul De Usturoi

Mujdeiul de usturoi poate fi considerat un remediu natural eficient daca este preparat intr-un anumit fel. Renumitul farmacist si fitoterapeut Ovidiu Bojor recomanda pentru combaterea si tratarea parazitozelor intestinale mujdeiul de usturoi, consumat de trei ori pe saptamana. Mujdeiul trebuie preparat astfel: peste cateii de la o capatana de usturoi,

Frunzele De Dafin Va Pot Scapă De Varice, Dureri Articulare, Dureri De Cap Si Chiar Pierderi De Memorie

Aproape fiecare dintre noi avem dafin și frunze de dafin în bucătărie. Dafinul ace parte din categoria arbuștilor cu frunzele veșnice verzi, ușor ondulate pe margine. De regulă, dafinul este folosit ca și condiment pentru mai multe preparate culinare. Cu toate acestea, stiati ca aceasta planta are efecte foarte bune

Nu mai puneți leuștean la cioarbă! Este cea mai frecventă greșeală! Medicii trag un semnal de alarmă.

Nimeni nu se îndoieşte de efectele uimitoare ale leuşteanului asupra sănătăţii, însă în cazul unei afecţiuni acesta este contraindicat. Leuşteanul este bogat în quercetină, unul dintre cele mai active flavonoide prezente în regnul vegetal, ce are o puternică acţiune anti-oxidantă, modulatoare a sistemului imunitar, anti-inflamatoare, anti-aterogenetică și proprietăţi anti-cancerigene. Frunzele

7 mituri legate de sarcină în care nu ar trebui să crezi dacă ești însărcinată:

Potrivit statisticilor, din toate cuplurile care încearcă să conceapă, numai 30% au un copil în primul ciclu, 85% în decurs de 12 luni, iar altele au nevoie de câțiva ani și poate intervenția medicală pentru a avea un copil. Și aproape fiecare mămică în devenire, indiferent de cât de mult

Leac pentru viață lungă. Lucruri neștiute despre mamaliga. Bunicii tratau zeci de boli cu mălai

Un aliment tradiţional în gastronomia românească, mămăliga, continuă să fie subiect de cercetare pentru specialişti. Deocamdată, niciun studiu nu a scos în evidenţă o contraindicaţie în folosirea ei. Malaiul este un inlocuitor de nădejde al produselor de panificatie, numit de specialisti „prietenul intestinului subtire“. Dispretuit pe nedrept, acest medicament traditional

Mai bună decât orice pastila pentru ficat – Salata care scade colesterolul și reglează tensiunea arterială

Hipertensiunea sau tensiunea arteriala crescuta este o afectiune frecventa in care sangele exercita o presiune exagerata asupra peretilor arteriali, ceea ce poate duce la complicatii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale si chiar insuficienta renala. Hipertensiune arteriala – ce factori afecteaza tensiunea arteriala Tensiunea arteriala poate fi afectata de multi